Ședința de comitet director 19.09.2024

Ordine de zi:

  1. Costuri sezon 2025 și modalități de plată;
  2. Plan de zbor maturi + pui 2025;
  3. Comenzi inele 2025;
  4. Situația financiară și detalii sezon 2024;
  5. Detalii banchet județean;
  6. Diverse.

S-au stabilit urmatoarele:

  1. Până în 01.11.2024 trebuie achitată cotizația de 500 lei pentru înscrierea în asociație plus suma aferentă numărului de inele pe care le dorește fiecare. Colegii care nu achită cotizația până la 01.11.2024 nu mai primesc inelele gold din partea asociație.

Data pana la care se poate plati cotizatia pentru inscriere in asociatie, respectiv comanda inelele este de 01.11.2024, prima transa din cotizatie este de 500 RON iar inelele se pot comanda multiplu de 100 (pretul a ramas acelasi 2lei/inel, deci 200 ron /100 inele). Fiecare coleg, in functie de numarul de inele dorit, va transfera in contul asociatie contravaloarea acestora plus cotizatia de 500 lei.

Dupa data de 01.11.2024, nu se mai pot depune comenzi pentru inele.

A doua tranșă din cotizație tot de 500 lei trebuie achitată pâna în 01.02.2025.

Transa a doua din cotizatie ca fi tot de 500 de lei si data pana la care acesta transa poate fi achitata este de 01.02.2025. Va rog sa va asigurati ca la detalii plata, specificati numele dumneavoastra si cotizatie, ca sa stim si pentru cine s-a platit, comisioanele bancare sunt suportate de fiecare dintre noi si nu de beneficiar (asociatie), deci daca mergeti la banca pentru a face transferul va rog sa nu uitati sa specificati acest lucru.

2. Planul pentru sezonul 2025 maturi + pui:

  1. Pentru comenzi de inele gold, fiecare coleg se va adresa presedintelui de club din care face parte, acestea vor fi comandate direct la presedinte, pentru a evita situatiile din trecut… apoi presedintele va lua legatura cu Flaviu si va ridica inelele, urmand sa le distribuie colegilor conform comenzilor.
  2. S-a prezentat situația financiară, toate platile sunt la la zi (exceptie etapa de pui Budapesta, si banchetul care urmeaza sa il facem).
  3. S-a stabilit banchetul județean pe data de 07.12.2024 la Club Art, fiecare club gestionează numărul de persoane care doresc să participe la banchet, in data de 28.11.2024, se va confirma de fiecare presedinte de club numarul de participanti, ulterior acestei date nu se mai pot adauga persoane pe liste.
  4. S-au analizat diverse posibilitati de reducere a taxei de zbor pentru a fi cat mai avantajoasa si s-a decis ca pentru sezoul 2025 banchetul sa nu fie introdus in taxa de zbor, vom face o iesire undeva in aer liber, facem un bogracs, si acolo facem si premierea.

Va multumesc,

Presedinte:

Costas Mugurel

Ședința de comitet director 28.03.2024

Ordine de zi:

  1. Organizare expoziție Oradea;
  2. Respectarea orelor și programului de îmbarcare;
  3. Termen plată cotizație și cipuire porumbei;
  4. Propuneri de organizare, dezvoltare a proiectelor de licitații porumbei pentru a finanța proiectele asociației;
  5. Fișe vaccinare porumbei;
  6. Diverse.

S-au stabilit urmatoarele:

  1. Se va organiza în data de 17-18 august 2024, la Muzeul Țării Crișurilor, cu invitat special Youri Deblanc o expoziție columbofilă pentru promovarea sportului columbofil. De organizarea expoziției se va ocupa o echipa formată din următorii: Bondar Andrei, Costaș Mugurel, Oros Bogdan, Șuț Vlad, Ghiță Zbârce sau o altă persoană din clubul Sânmartin.
  2. Se vor respecta orele de îmbarcare conform programării. Colegii care vor avea întârzieri repetate vor fi sancționați cu anularea etapei.
  3. S-a propus la vot ca persoanele care nu vor achita taxa de zbor până în 15 aprilie 2024 (data stabilita ca termen limita cu mult timp in urma) să nu îmbarce la primele 3 etape sau o penalizare de 500 lei. Pentru prima variantă am avut 2 voturi pentru și restul (7 voturi) împotrivă. Pentru a doua variantă au fost 6 voturi pentru, o abținere și 2 împotrivă. Conform rezultatului de la vot se va aplica o taxa de 500 lei pentru întarzieri.
  4. Licitațiile se vor face până în 15 octombrie 2024, iar dacă rămân porumbei se vor organiza licitații după 1 februarie 2025. Comisionul pentru licitații este de 15%, iar costul pentru fiecare porumbel este de 30 lei (foto și video). S-a propus organizarea de licitații la nivel de fiecare club și banii să rămână pe club. Comitetul director a hotărât că este mult mai echitabil și corect ca beneficiile să fie împărțite în mod egal la nivel de asociație, nu pe cluburi.
  5. O dată cu cipuirea porumbeilor se va preda și fișa de vaccinare a porumbeilor semnată, ștampilată și cu seria vaccinurilor.
  6. S-a luat în calcul instalarea de camere cu transmitere live pentru instalarea pe mașina de transport porumbei. Bondar Andrei o să procure certificate pentru transportul porumbeilor de la DSV Oradea.

La clubul Alesd in urma demisiei presedintelui Lazar Calin-Florin, comitetul director a numit ca presedinte interiamar pe domnul Blaga Sorin iar clubul are obligatia de a organiza alegeri pentru aceasta functie in perioada urmatoare.

S-a atașat contractul de prestări servicii pentru transportul porumbeilor.

Va multumesc,

Presedinte:

Costas Mugurel

Ședința de comitet director 22.02.2024

Ordine de zi:

  1. Pregătirea și organizarea etapelor;
  2. Detalii legate de lansarea porumbeilor;
  3. Finalizarea concursurilor;
  4. Strategii de viitor, în special pentru sezonul 2025;
  5. Fișe de înscriere în asociație;
  6. Casieri la cluburi;
  7. Module ceasuri top pigeon;
  8. Protocol organizare extreme;
  9. Diverse.

Hotărâri:

  1. Etapele de viteză și demifond vor fi coordonate de o echipa formata din colegii: Vlad Fildan (club Alesd), Florin Mașcaș (club Beiuș), Bogdan Oros (club Salonta), Cătălin Ilea (club Sânmartin) și Andrei Bondar (club Oradea). Fiecare club are cate un reprezentant de aceea va recomand sa ajutam aceasta echipa si sa luam cele mai bune decizii pentru porumbeii nostri.
  2. S-a atașat procedura de organizare a etapelor de viteză și demifond (echipa desemnata pentru organizarea acestor etape va primi cate un exemplar pentru a fi studiat si analizat).
  3. Tehnicii de club au obligația să desigileze, încarce și să valideze concursurile conform
    regulamentului.
  4. S-a hotărât că pentru sezonul 2025 se vor face cereri pentru înscrierea în asociație, care vor fi
    aprobate de comitetul director, impreuna cu aprobarea se va primi un cod unic (fiecare coleg va avea un cod diferit) care va trebui specificat la detalii plata atunci cand se face plata.
  5. Prima transa din taxa pentru sezonul 2025 se va achita până la 01.11.2024 în valoare de 500 lei cu cererea de înscriere în asociație aprobată. Fiecare coleg va primi un cod, care va fi specificat la plata cotizației (nume prenume -cotizatie-cod unic).
  6. Fiecare club își va alege un casier cu rolul de a ține fondurile clubului și de a prezenta raportul
    financiar periodic membrilor.
  7. Toți deținătorii de ceasuri top pigeon care doresc să își schimbe modulul ceasului să comunice
    lucrul acesta președinților de club din care fac parte pentru a ne organiza din timp.
  8. Organizarea etapelor de extrem se va face conform protocolului semnat în 2023, echipa de organizare la etapele de viteza-demifond va organiza si etapele de extrem.
  9. Nu vor fi cipuiți porumbeii fără plata completă a cotizației aferente sezonului 2024.

Pentru intrebari, neclaritati va rog sa luati legatura cu presedintele clubului din care faceti parte.


Va multumesc,

Presedinte:


Costas Mugurel

Ședința de comitet director 11.01.2024

Ordine de zi:

  1. Discuții cu privire la taxa și costurile pentru sezonul 2024 și stabilirea datelor limită și taxa pentru zborurile din toamnă cu puiii;
  2. Organizare banchet judetean și premierea judeteana aferenta anului 2023;
  3. Detalii cu privire la delegați;
  4. Coordonate crescătorie și strategii de joc pentru colegii din asociație;
  5. Detalii legate de certificatele DSV;
  6. Amestec hrănire porumbei și modul de hrănire pe mașina;
  7. Cipuirea porumbeilor și data până la care se face cipuirea în sezonul 2024;
  8. Diverse.

S-a stabilit:

  1. Taxa pentru sezonul 2024 maturi + pui este 2300 lei care va fi achitată până în 15.04.2024 din care se scad cei 200 lei plătiți la ridicarea inelelor (pentru colegii care au achitat aceasta taxa) , iar pentru cei care zboară doar puii vor plăti 700 lei până la data 01.08.2024.
  2. Pentru banchetul județean a fost aleasă data de 17.02.2024, locatia Castello-Evens din Băile Felix, prețul meniului fiind 250 lei.
  3. Cristi Todor a fost dispus sa mearga ca delegat pentru etapele cu maturii și va fi plătit cu 300 lei pentru fiecare etapă de viteză, 500 lei pentru fiecare etapă de Paprika, 1000 lei pentru fiecare etapă de Trebic si 1500 lei pentru fiecare etapă de maraton și extrem la care se adauga 10% retinerea la sursa, suma care la sfarsit de an, Filiala trebuie sa o achite la finante.
  4. Fiecare crescător are obligația să își verifice coordonatele crescatoriei înainte de inceperea sezonului.
  5. Certificatele DSV vor fi procurate de pesedintele clubului Alesd, Lazar Calin.
  6. Hrănirea porumbeilor în mașină se va face cu mâncare la sac 029 de la VANROBAEYS.
  7. Mâncarea va fi administrată de 2 ori la fiecare masa astfel incat fiecare pasare din boxa sa aiba posibilitatea sa manance ceea ce ii place.
  8. Porumbeii maturi trebuie sa fie cipuiți până la data de 25.04.2024, iar puii până la data de 15.08.2024.

Ședința de comitet director pe zoom 04.12.2023

Ordine de zi:

1. Plan de zbor la  pui în sezonul 2024;

2. Planuri și idei de promovare a sportului columbofil;

3. Soluții  pentru colegii cu restanțe de plată din anii precedenți;

4. Fise de înscriere în asociație plus copii buletin;

5. Detalii cu privire la delegații pentru etapele de viteză-demifond;

6. Diverse.

S-au stabilit urmatoarele:

  1. A fost aprobat următorul plan pentru zborul cu puii:

– 17.08.24- Paprika

– 21.08.24- Törökszentmiklós (Îmbarcare marți cu lansare miercuri)

– 24.08.24- Törökszentmiklós

– 31.08.24- Paprika

– 04.09.24- Törökszentmiklós (Îmbarcare marți cu lansare miercuri)

– 07.09.24- Törökszentmiklós

– 11.09.24- Törökszentmiklós (Îmbarcare marți cu lansare miercuri)

– 14.09.24- Trebic

– 18.09.24- Törökszentmiklós (Îmbarcare marți cu lansare miercuri)

– 21.09.24- Törökszentmiklós

– 24.09.24- Törökszentmiklós (Îmbarcare marți cu lansare miercuri)

– 28.09.24- Trebic

Toate etapele vor fi de tipul concurs (vor participa doar porumbeii cipati), cu acest plan de zbor se pot realiza norma la cateroriile viteza, as viteza, demifond si general.

2. S-a propus organizarea de expoziții în Oradea , Sânmartin si Alesd.

In anul 2024 am dori sa organizam cateva expozitii judetene, colegii interesati de implicarea in organizare si buna desfasurare a acestor evenimente sunt rugati sa ia legatura cu presedintele clubului din care fac parte pentru mai multe detalii.

3. Colegii cu restanțe au obligația de a le plăti în totalitate pentru a putea participa în noul sezon. Persoanele cu restante vor fi contactate de presedintii cluburilor si li se va aduce la cunostinta datoria/restanta pe care acestia o au fata de filiala judeteana.

4. Au fost verificate datele pe care le avem la arhiva filialei si multe acte sunt expirate asa ca s-a decis ca la ridicarea inelelor se va completa fișa de înscriere în Filiala la care se va atasa si o copie a cartii de identitate.

5. De la sedinta anterioara fiecare presedinte de club a avut sarcina de a discuta cu colegii daca se doreste sa avem delegati la etape si daca avem colegi care doresc sa mearga ca si delegati.

Concluzia a fost ca ne dorim delegati dar nimeni nu este dispus sa mearga ca si delegat.

Discuția legată de delegații pentru etaple de viteză și demifond rămâne încă deschisă. Doritorii pot lua legatura cu președinții de cluburi.

6. Oros Bogdan a propus ca inele gold să poată fi luate pe club și distribuite (vândute). Vor fi completate procese verbale de predare-primire când sunt ridicate de cluburi cât și de la cluburi spre columbofili.

Pnetru a se evita orice confuzie si a elimina orice risc, se vor nota numarul si seriile inelelor care se impart colegilor, trebuie sa avem o evidenta exacta.

Va multumesc,

Presedinte:


Costas Mugurel

Adunare Generala 17.09.2023

Ordinea de zi:
1.Prezentarea raportului financiar pentru sezonul 2023;
2. Prezentarea concluziilor SCRISE de catre comisia de verificare financiara din care face parte cate un delegat de la fiecare club;
3. Prezentarea raportului comisiei de cenzori a UFCR pe baza analizei financiare – Doru Sabau;
4. Discutii cu privire la planul de  zbor la viteza-demifond pentru 2024 a cluburilor care au decis sa ramana sa concureze impreuna Alesd, Beius, Oradea si Salonta;
5. Discutii cu privire la categoria fond dorita de unii membri;
6. Stabilirea destinatiei sumei obtinuta pe container in functie de raportul financiar;
7. Expozitia judeteana si premierea judeteana aferenta anului 2023;
8. Diverse.

La inceputul sedintei au mai fost propuse 2 subiecte pe ordinea de zi:

  1. La etapele de Maraton sa mergem cu o medie de 17 porumbei/boxa.
  2. Masuri de sprijin pentru elevi si persoane varstnice (peste 70 de ani) in limita a 30 de porumbei.

Raportul financiar aferent sezonului 2023 a fost proiectat pe monitor, s-au discutat foarte atent toate aspectele, s-au analizat toate cheltuielile, delegatii au pus intrebari la care colegul nostru Vancea Flaviu a oferit raspunsuri.

Cluburile au posibilitatea sa trimita un delegat care sa analizeze cheltuielile si actele contabile, pana acuma doar domnul Ghita Zbarce a facut acest lucru iar acesta a afirmat in sedinta ca platile sunt corecte si banii au fost cheltuiti corect si conform cu deciziile adunarii generale si a comitetului director.

Toti delegatii adunarii generale au fost de acord cu descarcarea din gestiune a cheltuielilor aferente anului 2023.

La sfarsitul anului financiar (care nu corespunde cu sezonul nostru de zboruri), comisia de cenzori formata dinPop Alin, Filip Vladi si Doru Sabau vor pregati si se va prezenta un raport pe baza analizei financiare.

In data de 16.09.2023 a fost supus la vot pe site si toti membrii asociatiei au avut dreptul sa voteze:

  1. Cate planuri de zbor sa avem in cadrul Filialei Bihor. Rezultatul voturilor a fost 56 de voturi pentru un sigur plan de zbor iar 4 voturi pentru mai multe planuri de zbor. In cadrul Filialei Bihor vom avea un sigur plan de zbor.
  2. Tot referitor la planul de zbor a fost supus la votul membrilor Filialei Bihor daca se doreste ca planul de zbor din 2023 sa ramana neschimbat si in 2024. Rezultatul voturilor a fost: 34 de colegi au votat pentru pastrarea planului de zbor neschimbat iar 22 au votat pentru schimbarea lui. In concluzie in sezonul 2024 vom avea acelasi plan de zbor ca si in sezonul 2023.

In primavara anului 2024 fiecare club va deseamna cate un delegat care va merge si va negocia cu transportatorii conditiile si costurile de transport pentru sezonul 2024.

Propunerea de a merge la etapele de maraton cu o medie de 17 porumbei/boxa este una buna dar din pacate este foarte greu de gestionat si de pus in aplicare.

Comisia care va coordona organizarea si transportul porumbeilor Bihoreni la etapele de maraton si extrem se va asigura ca acestia sunt transportati doar in conditii foarte bune.

Membrii noi sau actuali care fac dovada ca sunt elevi sau pensionari cu varsta peste 70 de ani vor achita pentru sezonul 2024 jumate din costurile taxei de zbor in limita a 30 de porumbei. Fiecare club va fi responsabil sa verifice si sa se asigure de bunul mers si corectitudinea acestei proceduri. Fraudele vor fi sanctionate drastic.

Presedintele nostru Marius Tunduc care a condus Filiala Bihor timp de 18 ani a dorit sa se dedice mai mult administrarii Uniunii noastre, familiei si afacerilor personale si a decis sa lase locul unei persoane mai tinere, de aceea in functia de presedinta al Filialei Bihor a fost ales si votat in cadrul Adunarii Generale cu 14 voturi pentru si 3 abtineri.

Va multumesc,

Presedinte:

Costas Mugurel

Adunare Generala 06.04.2023

Clubul Sanmartin a cerut separarea pe plan financiar de restul cluburilor, incepand cu August 2023, lucru aprobat de adunarea generala, asta inseamna ca dupa ultimul zbor cu maturii din anul 2023 se va face o separare financiara definitiva. In cazul in care vor exista bani in plus, acestia vor fi impartiti membrilor iar in cazul in care filiala va fi pe minus se va purcede la acoperirea datoriilor. Totodata s-a decis scoaterea la vanzare a containerului, proprietatea filialei, printr-o procedura de licitatie publica pe site-ul columbofil.net imediat dupa finalizarea zborurilor cu maturii, urmand ca banii obtinuti sa fie folositi dupa cum urmeaza:

  1. Daca este cazul, se acopera datoriile.
  2. Cu banii ramasi integral (s-au dupa plata datoriilor, daca va fi cazul) vor fi impartiti celor care au fost membri in 2019, an in care s-a decis vanzarea masinilor.

Un alt aspect foarte important este ca incepand de la pui, antrenamentele cu puii se vor face separat de Clubul Sanmartin, acestia urmand sa se organizeze pe cont propriu iar restul cluburilor probabil vor opta pentru antrenamente in comun sau in cont propriu dupa cum se va decide ulterior.

Incepand cu sezonul 2024, daca va exista intelegere intre cluburi, se va merge pe un plan de zbor comun, daca nu, se vor face planuri de zbor separate in conform cu regulamentul si cu dorintele cluburilor.

Incepand cu anul 2023 Uniunea Nationala Columbofila va premia cupele la nivel de judet cu conditia sa faca o expozitie, adunarea generala a filialei a hotarat ca expozitia judeteana sa se faca la o data pe care o vom stabili ulterior, in localitatea Vadul Crisului, Bihor.

In acest sens a fost manadata conducerea clubului Alesd sa faca demersurile pentru obtinerea salii de expozitie si pentru organizarea expozitiei judetene.

La aceasta expozitie fiecare club are obligatia sa prezinte cei mai buni porumbei pe care ii detine. Expozitia se va desfasura pe parcursul unei singure zile, porumbeii fiind introdusi in boxe dimineata si scosi seara.

Premierea judeteana va fi facuta in cadrul expozitiei urmand a nu se mai face banchet ci premiere in sala de expozitie.

La inceputul sedintei domnul Lucaci Ioan a anuntat ca din partea clubului Sanmartin se strang semnaturi pentru a se organiza alegeri si pentru schimbarea conducerii.

Totodata presedintele Marius Tunduc a supus la votul adunarii generale daca se doreste ca pe viitor sa se transporte porumbeii cu masini Geraldy sau cu masini de tipul celor de 3.5 tone la care lansarea se face prin deschiderea portilor.

Cu scorul de 8 la 6 s-a votat ca transportul sa se faca in continuare cu masini Geraldy, cu mentiunea ca delegatii clubului Sanmnartin au votat in totalitate ca transportul sa se faca utilizand masini de 3.5 tone cu porti de deschidere iar separarea financiara a acestora le da posibilitatea ca pe viitor sa isi aleaga acest tip de masina pentru club. Ceilalti delegati din celelalte cluburilor cu mici exceptii au votat pentru transportul porumbeilor cu masini tip Geraldy.

Îmbarcarea porumbeilor pentru etapele de viteza demifond va fi cu data variabila, asta înseamnă ca in cazul in care o etapa trebuie amânată se amâna si îmbarcarea dar acest lucru va fi anunțat pana miercurea la ora 18, in săptămâna in care avem etapa, dupa ora 18 nu se mai poate face amanarea indiferent de conditii.

Reprezentantii clubului Sanmartin nu au dorit sa tina cont de votul delegatilor din adunarea generala pentru a avea lansari la etapele desfasurate in luna mai doar dupa ora 8 si nici de alte sugestii sau propuneri venite din partea altor cluburi. S-a transmis ca, echipa de lansare va decide sa lanseze in cele mai bune conditii.

Totodata as dori sa va aduc la cunostinta ca aseara in cadrul adunarii generale nu s-a stabilit prin nici un vot ca sa avem aceleasi ore de imbarcare. Este decizia clubului Sanmartin.

Boxele din mașinile de transport vor fi împărțite ca si pana acuma, in funcție de numărul de porumbei.
La toate etapele de viteza-demifond se va merge cu o medie de 35 de porumbei/boxa.

Delegat la etapele de viteza-demifond va fi domnul Pop Dumitru, costul pentru etapele la care îmbarcarea este seara si lansarea in dimineața următoare va fi de 200ron/etapa, iar costul pentru etapele de 2 zile(Trebic) va fi de 100 de euro.
Banii vor fi plătiți in 2 transe si anume 70% imediat din suma aferentă imediat după etapa iar restul de va acorda la finalul după ultima etapa.

După fiecare etapa, clubul organizator va duce la Flaviu Vancea un dosar cu toate facturile aferente pentru a putea fi decontări banii, in lipsa acestor facturi nu se pot face plățile.

Etapa din data de 01.07.2023 care era pana acuma cu lansare de la Paprika, in planul de zbor se va schimba si va fi cu lansare de la Trebic pentru a putea fi luată la categoria general.

Numai bine,

Adunare generala joi 6 aprilie 2023


Asa cum a fost anuntat pe grupul filialei la data de 17.02.2023, vom organiza Adunare Generala pe data de 6 aprilie de la orele 18.
La aceasta vor participa delegatii cluburilor in functie de nr membrilor care au achitat integral taxa anului 2023.
Vancea Flavius va lua extrasele de cont si ne va transmite luni nr. de delegati de la fiecare club.
Ordine de zi:
1. Prezentare situatie financiara actuala, costuri maratoane si suma estimativa ce ramane de incasat;
2. Organizarea curselor de viteza demifond:
– costuri;
– conditii de imbarcare;
– conditii de lansare;
– stabilire delegat si costurile pentru el (rugam clubul organizator sa ne prezinte delegatul pt. viteza-demifond si costurile acestuia).
4. Organizarea curselor de maraton;
4. Dezvoltarea filialei dupa sezonul 2023;
5. Diverse.

Presedinte:

Marius Tunduc

Sedinta de comitet 29.12.2022

Ordinea de zi:

1. Situatia membrilor pentru fiecare club.

2. Stabilirea modalitatii de plata pentru 2023 si a sumelor de plata

3. Stabilitea datei pana la care se face plata si pana la care porumbeii trebuie sa fie in clasament.

4. Campionatul puilor care zboara cu marurii

5. Spalarea si dezinfectarea masinii – de cate ori

6. Certificatele veterinare

7. Cerere de organizare etape de Extrem Maraton

8. Delegați la etape

9.  Diverse

Avem înscriși și cu taxa de 500 de lei achitata pana in acest moment următorul număr de membri:

Club Alejd: 30;

Club Beius: 20;

Club Marghita: 7;

Club Oradea: 59;

Club Salonta: 16.

Modalitatea de plata pentru anul competițional 2023 va fi: 500 lei taxa de înscriere plus 25 lei/ porumbel, suma care include toate etapele de viteza, demifond, maraton si extrem.

Incepand cu data de 02.01.2023 va fi disponibil pentru fiecare crescator care s-a inscris deja, un modul in care acesta poate sa isi completeze numarul de porumbei cu care poate concura. In momentul in care se ocupa cele 7500 de locuri, nu va mai fi posibil sa participe la concursuri chiar daca este vorba de un columbofil care si-a platit taxa de inscriere.

Pe grupul de whatsapp al filialei se va anunta momentul in care se pot incepe inscrierile, porumbeii inscrisi trebuiesc obligatoriu platiti, indiferent de situatia si numarul pe care ii are fiecare crescator la prima etapa iar un crescator nu va putea introduce in lista de start decat numarul de porumbei achitati.


La planul de curse cu puii care se vor concura împreuna cu maturii la cele 5 etape de viteza, plus 2 etape Paprika plus cele 2 etape de maraton pentru membri noi nu se percep alte taxe, decat taxa de inscriere (500 lei), iar pentru cei care vor concura pe planul 2 la pui acestia vor trebui sa isi achite taxa de inscriere dar si costul aferent zborurilor cu puii.

La planul 1 pui (cel cu maturii), filiala va premia un campionat special al puilor atat la porumbel cat si la crescator, dupa cum urmeaza:

  • Categoria viteza 5 etape dintre care una de Paprika;
  • Categoria As pui 7/7 etape, 5 viteze plus 2 etape de Paprika;
  • Categoria crescator am stabilit sa fie 5 etape din 7 dintre care una de Paprika;
  • Categoria Maraton pui 2 Karlovy Vary.

Asociatia noastră va depune o cerere pentru obtinerea organizarii celor 3 etape de maraton extrem in sezonul 2023.


In sezonul următor la etapele de viteza respectiv demifond responsabilitățile delegatului sunt atribuite șoferilor iar la etapele de maraton respectiv Maraton extrem se va merge cu delegați.

Pana in acest moment avem 3 colegi care și-au anunțat disponibilitatea de a merge ca și delegați: Cuc Radu, Todor Cristi și Radu Sorin.

Dacă mai avem și alte persoane interesate de acest post va rog sa anuntați președinții se cluburi.Plata pentru fiecare etapa pentru delegați se va stabili de comun acord înaintea etapei respective.


S-a luat hotărârea ca începând din sezonul 2023 sa se premieze fiecare membru columbofil cu câte o medalie și o diploma respectiv fiecare coleg care va fi pe podium va primi diploma și placheta.


Fiecare membru columbofil care va avea porumbel campion judetean in 2023 trebuie sa doneze un pui din acest porumbel sau 500 de lei, aceasta regula se aplica doar la categoria pasare, nu și la categoria crescător, banii vor fi folositi pentru achizitia de ceasuri pentru incepatori.

De la 01 Ianuarie 2023 plata se mai poate face doar prin banca !